Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

Începutul secolului al XIX-lea a adus în Țările Române tensiuni sociale și politice tot mai mari. Domnii fanarioți și boierii greci asupreau populația, iar țăranii erau nemulțumiți de dări. Ideile Revoluției Franceze și ale mișcărilor naționale din Europa începuseră să se răspândească. În același timp, în Grecia se pregătea o răscoală de eliberare, organizată de societatea secretă Filiki Eteria, condusă de Alexandru Ipsilanti, care spera să implice și Principatele Române. Aceasta a creat contextul revoluției din 1821.

Tudor Vladimirescu s-a născut în jurul anului 1780 la Vladimiri, în Gorj, într-o familie de țărani liberi. A ajuns mic boier, vătaf de plai, apoi căpitan de panduri (corp de oșteni) în războiul ruso-turc din 1806–1812, unde s-a remarcat prin vitejie și a primit de la ruși ordinul „Vladimir”. A cunoscut societatea Eteriei, dar a avut un scop propriu: lupta împotriva nedreptăților sociale și, în perspectivă, eliberarea țării de domniile străine. A pregătit răscoala cu atenție, scriind apeluri către popor și strângând sprijin în Oltenia.

La 23 ianuarie 1821, la Padeș, Tudor a dat o proclamație prin care chema norodul la luptă pentru „dreptate”, împotriva abuzurilor. Documentul cerea desființarea dărilor excesive, eliminarea funcțiilor vândute și numirea de domni pământeni. Oastea pandurilor și a norodului a pornit spre sud și a intrat în București la 21 martie 1821. Tudor a evitat să ia măsuri radicale, încercând să obțină sprijinul Rusiei. A fost numit de contemporani „Domnul Tudor” și a lăsat un program cuprins în „Cererile norodului românesc”.

Situația s-a complicat când Rusia, prin țarul Alexandru I, a dezavuat mișcarea eteristă, iar Imperiul Otoman a trimis armate în Principate. Tudor, aflat între Eteria și turci, a fost bănuit de trădare de către Ipsilanti. În mai 1821, a fost capturat de eteriști în tabăra de la Golești, dus la Târgoviște și ucis în noaptea de 27 mai, după un simulacru de judecată. Moartea sa a fost o pierdere pentru mișcare. Armata lui Ipsilanti a fost zdrobită de turci la Drăgășani, la 7 iunie 1821, iar domnia lui a luat sfârșit. Revoluția și-a pierdut astfel și sprijinul extern, și pe conducătorul ei.

Deși a eșuat din punct de vedere militar, revoluția din 1821 a avut urmări importante. A pus capăt regimului fanariot: în 1822, Poarta a numit domni pământeni, Grigore al IV-lea Ghica în Țara Românească și Ioniță Sandu Sturdza în Moldova. A relansat ideea de revoltă națională, iar programul lui Tudor Vladimirescu a influențat generația pașoptistă. Revoluția a arătat că poporul poate deveni actor politic. Locul lui Tudor în istoria românilor este cel al unui lider popular, devenit un simbol al luptei împotriva nedreptății.