Carol I, Independența de Stat și Regatul României

Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a sosit în București la 10 mai 1866, la vârsta de 27 de ani, și a devenit domnitor al României sub numele de Carol I. A domnit 48 de ani, până în 1914, cel mai lung timp din istoria țării. Constituția din 1866, inspirată de cea belgiană, a consacrat monarhia constituțională, separația puterilor în stat, drepturile cetățenești și proprietatea privată. Același an a adus înființarea Societății Literare, devenite Academia Română, instituția supremă a culturii românești, la București. România a început un proces de modernizare accelerată.

Războiul ruso-turc din 1877–1878 a oferit României ocazia de a obține independența. La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, a proclamat în Parlament independența de stat, iar România a fost alături de Rusia în conflict. Armata română a trecut Dunărea și a participat la asediul Plevnei, unde, la Grivița și Rahova, soldații români au dat dovadă de vitejie. Osman Pașa a capitulat la 28 noiembrie 1877. Armata română, condusă de Carol I, a pierdut aproximativ 10.000 de oameni, iar faptele de arme de la Grivița și Rahova au intrat în legendă.

Prin Tratatul de la San Stefano și apoi prin Congresul de la Berlin (1878), independența României a fost recunoscută de marile puteri, cu condiția acordării cetățeniei locuitorilor evrei. România a primit Dobrogea, cu Delta Dunării și insula Șerpilor, dar a fost nevoită să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail). Această pierdere a creat tensiuni cu Rusia. În 1883, România a încheiat în secret un tratat de alianță cu Austro-Ungaria și Germania, dintr-o dorință de siguranță în fața vecinului din est.

La 14/26 martie 1881, Parlamentul a proclamat România regat, iar Carol I a devenit primul rege al țării. Încoronarea a avut loc la 10 mai 1881, cu coroana făcută din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna, simbol al independenței cucerite prin luptă. Dinastia de Hohenzollern a dat țării un cadru de stabilitate. Viața politică a fost dominată de alternanța la putere dintre Partidul Național Liberal, condus de Ion C. Brătianu, și Partidul Conservator, prin sistemul „rotativei guvernamentale”, care a funcționat până la Primul Război Mondial.

Epoca lui Carol I a adus o modernizare vizibilă: construcția căilor ferate, a podului de la Cernavodă (1895), proiectat de Anghel Saligny, extinderea rețelei de școli, dezvoltarea industriei petrolului, apariția băncilor și a Băncii Naționale a României (1880). În cultură au strălucit Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, grupați în jurul societății „Junimea”, condusă de Titu Maiorescu. Problema țărănească a rămas nerezolvată și a degenerat în răscoala din 1907. Regele a murit la 27 septembrie/10 octombrie 1914, în castelul Peleș, la Sinaia.